Anul trecut, in perioada februarie-octombrie am implementat pilotul proiectului SoVol. Am avut placerea de a lucra impreuna cu DGASPC Sector 6 si de a intelege mai indeaproape cum functioneaza o astfel de institutie sociala, care sunt provocarile cu care se confrunta oamenii care formeaza aceasta institutie si care sunt realizarile pe care le inregistreaza.
Prin aceasta colaborare am reusit sa testam modelele de cursuri pe care le-am dezvoltat impreuna cu partenerii nostri.
In februarie ne-am intalnit cu manageri de voluntari din mai multe institutii sociale la cursul de Managementul Voluntarilor in Institutii Sociale. Noi le-am oferit cadrul pasilor pe care ii urmam in realizarea unui program de voluntariat, iar participantii au schimbat idei concrete si adaptate asupra problemelor cu care se confrunta fiecare.
Ne-am intalnit si cu mentorii voluntarilor, cei care ii ghideaza in mod direct in activitatile lor, cei care ii sprijina si care le arata tainele lucrului cu beneficiarii. Desi am intalnit si mentori cu experienta, cursul s-a dovedit a fi util atat pentru relatia dintre voluntar si mentor cat si pentru relatia pe care acesta din urma o are cu managerul de voluntari si cu alti angajati ai institutiei.
Al treilea curs a reunit echipa de voluntari care sustin activitatile DGASPC Sector 6. Participand la curs, ei au avut ocazia sa inteleaga mai bine cum functioneaza institutia gazda si ce face ea in comunitate, dar si care este rolul lor in oferirea de asistenta persoanelor aflate in situatii defavorizate si care este specificul beneficiarilor pe care au ales sa ii ajute.
Una din premisele proiectului nostru este ca pentru un program de voluntariat de succes este nevoie ca toate persoanele implicate in proces sa inteleaga activitatea voluntarilor si rolul pe care il au in fiecare moment. Din acest motiv am realizat si o serie de ateliere de sensibilizare, dedicate altor angajati din institutie, beneficiarilor si comunitatii. Atelierele au fost de testate cu sprijinul DGASPC Sector 6 si impreuna cu Managerul de Voluntari al institutiei, Ana-Maria Gabor.
Au fost momente de lucru intens, momente de distractie, de admiratie si multe momente de invatare. Am gasit in oameni minunati care lucreaza in cadrul institutiei sau beneficiaza de serviciile pe care le ofera.
La finalul perioadei de pilotare, am adunat experientele din toate tarile partenere si am finalizat manualele de curs pentru fiecare din cele trei cursuri si ateliere. Pentru sustinerea unui management al voluntarilor de calitate, am realizat si un Ghid pas cu pas: Cum punem bazele unui program de voluntariat in institutii sociale? si un manualul Masurarea si comunicarea impactului activitatii de voluntariat. Toate aceste rezultate vor fi accesibile tuturor in lunile urmatoare.
***
SOVOL – Cresterea capacitatii sectorului social prin dezvoltarea de programe de voluntariat. Scopul acestui proiect este de a ajuta sectorul social din regiunea Central și Est-Europeană să implice în activitatea sa potențialul nedescoperit care există în colaborarea cu comunitățile locale. Prin proiectul european SoVol, instituții sociale (guvernate de autorități locale sau naționale) vor avea ocazia de a dezvolta și implementa programe de voluntariat implicând cetățenii locali în serviciile pe care le oferă și atingând astfel noi standarde de calitate pentru o plajă mai largă de clienți, dobândind în același timp capacitatea de a răspunde mai bine nevoilor individuale ale benficiarilor.