You are currently viewing Reteaua Națională a Centrelor de Voluntariat

Reteaua Națională a Centrelor de Voluntariat

Reteaua Nationala a Centrelor de Voluntariat din Romania (RNCVR) este o structura fara personalitate juridica, formata din 25 de centre de voluntariat din Alba Iulia, Bacau, Brasov, Bucuresti, Campia Turzii, Cluj-Napoca, Constanta, Craiova, Iasi, Medias, Onesti, Oradea, Panciu, Ramnicu Sarat, Repedea (MM), Resita, Roman, Satu-Mare, Sf. Gheorghe, Sibiu, Simeria, SuceavaTulcea, Turda si Vladesti (VL).

RNCVR a fost un demers de dezvoltare, capacitare si crestere a calitatii serviciilor centrelor de voluntariat din Romania (prin intalniri, discutii, traininguri, schimburi de experienta, materiale, etc.) initiat de Pro Vobis si gestionat pana in anul 2011, cu sprijinul financiar al Fundatiei C.S. Mott. Incepand cu anul 2011, reteaua se autogestioneaza. Misiunea Retelei Nationale a Centrelor de Voluntariat din Romania (RNCVR) a fost aceea de a promova si dezvolta voluntariatul in Romania, prin unificarea si sporirea capacitatii centrelor de voluntariat membre de a mobiliza comunitatea in vederea solutionarii problemelor acesteia. 

Ce este un centru de voluntariat?

Centrul de voluntariat – un concept preluat dupa modelul altor tari, testat si promovat de Pro Vobis in Romania din anul 1997 – reprezinta interfata si mecanismul necesar pentru implicarea voluntarilor in cadrul comunitatii, oferind servicii legate de voluntariat persoanelor interesate sa devina voluntari, organizatiilor sau institutiilor care implica voluntari in activitatile lor si comunitatii locale, in conformitate cu un set de standarde minime.

In viziunea Pro Vobis, un centru de voluntariat recruteaza si formeaza voluntari, le prezinta oportunitatile de voluntariat disponibile, recomandavoluntari institutiilor si organizatiilor care au oportunitati de voluntariat disponibile si care solicita voluntari, organizeaza cursuride formare in managementul voluntarilor, promoveaza conceptul de voluntariat si principiile de buna practica in lucrul cu voluntarii si se implica in organizarea evenimentelor de recunoastere a meritelorvoluntarilor.

In functie de domeniul de activitate, tipul de programe pe care de deruleaza, personalitatea juridica, personalul angajat si voluntar si bugetul anual, centrele de voluntariat pot fi incadrate in mai multe categorii:

Din punct de vedere al domeniului de activitate pot exista trei tipuri de CV:

  • CV generale (care deservesc voluntariatul fără diferenţiere din punct de vedere al domeniului de activitate)
  • CV sectoriale (care deservesc voluntariatul pe domenii specifice de activitate, e.g. social, protecţia mediului, cultural etc.)
  • CV interne  (care deservesc o singură entitate care derulează programe multiple)

Din punct de vedere al tipului de programe desfăşurate există trei tipuri de CV:

  • CV pentru intermediere (CVI) – care realizează activităţi de recomandare şi/sau plasare de voluntari pe toate domeniile sau pe domenii specifice de activitate
  • CV mixte (CVM) – care realizează activităţi de recomanadare şi/sau plasare de voluntari către alte entităţi, dar dezvoltă şi programe proprii care urmăresc promovarea şi dezvoltarea voluntariatului în comunitatea în care activează
  • CV pentru programe (CVP) – care dezvoltă programe proprii care urmăresc promovarea şi dezvoltarea voluntariatului în comunitatea în care activează şi nu realizează activităţi de recomandare şi/sau plasare de voluntari către alte entităţi

Din punct de vedere al personalităţii juridice, CV pot fi:

  • CV cu personalitate juridică
  • CV fără personalitate juridică (departamente în cadrul organizaţiilor-mamă)

Din punct de vedere al personalului, există 2 tipuri de CV:

  • CV cu angajaţi şi voluntari
  • CV cu voluntari (exclusiv)

In viziunea Pro Vobis, un centru de voluntariat functioneaza si este administrat in conformitate cu legislatia in vigoare (legislatia privind functionarea asociatiilor si fundatiior, cat si Legea Voluntariatului), adera la codul etic al organizatorilor de activitati de voluntariat si ofera urmatoarele servicii minime:

  • Informare si consultanta
  • Plasare – potrivirea voluntarilor cu ofertele de voluntariat disponibile
  • Promovare
  • Dezvoltare
  • Instruire/formare
  • Lobby/reprezentarea intereselor

Directiile de activitate si dezvoltare ale RNCV:

(1) Dezvoltarea centrelor de voluntariatelaborarea unui set de standarde de dezvoltare organizationala, utilizarea unui set de instrumente de lucru cu voluntarii si organizatiile/institutiile care implica voluntari, elaborarea unei baze de date pentru managementul voluntarilor, schimburi de experienta si practici in lucrul cu voluntarii la nivel national si international.

(2) Consolidarea Reţelei Naţionale a Centrelor de Voluntariat din Romania: adoptarea si promovarea unei identitati a Retelei, stimularea colaborarii intre membri, mentinerea unor evidente comune privind activitatea de voluntariat, derularea de activitati comune.

Scurt istoric al RNCVR

1997 – apar primele centre de voluntariat in Romania, prin programul PHARE: departamentul din cadrul Pro Vobis (Cluj) si Centrul Activ (Botosani).

1999 – se infiinteaza doua noi centre de voluntariat, la Timisoara si la Baia Mare, ca departamente ale unor ONG-uri locale.

2001 – asociatia Umanitara Pro Vobis isi schimba misiunea, devenind astfel primul centru de voluntariat independent din punct de vedere juridic – Centrul de Voluntariat Pro Vobis. In acelasi an, Pro Vobis, împreuna cu centrele existente, pune bazele Retelei Nationale a Centrelor de Voluntariat din Romania.

2002 – se constituie noi centre de voluntariat la Constanta, Sighisoara, Zalau, Ramnicu Valcea, Turda, Iasi, Satu Mare si Valea Jiului. In primavara aceluiasi an, la initiativa Pro Vobis, se organizeaza prima editie a Saptamanii Nationale a Voluntariatului (SNV) – o saptamana de actiune comuna a retelei, care continua sa fie un eveniment anual traditional al centrelor din cadrul Retelei. Se organizeaza de asemenea, la Cluj-Napoca, si prima Gala de decernare de premii pentru implicarea în comunitate, un eveniment de recunoastere a meritelor voluntarilor din intreaga comunitate, devenit astazi traditie.

2003 – se alatura Retelei un val de noi centre de voluntariat, cele din Bacau, Bucuresti si Vladesti (din jud. Valcea, primul centru de voluntariat din mediul rural). Pro Vobis lanseaza „Ghidul de Constituire a unui Centru de Voluntariat”, o publicatie care vine in intampinarea nevoilor organizatiilor dornice sa constituie centre de voluntariat in localitatea lor.

Componenta Retelei a fost dinamica de-a lungul anilor. Unele centre si-au incetat activitatea ori s-au reprofilat pe activitati sectoriale. Per ansamblu, numarul centrelor a ramas insa in continua crestere. Astfel, in anii urmatori s-au alaturat Retelei centrele din Oradea, Resita, Craiova, Sibiu, Simeria si Slatina, in 2007 fiind inaugurat si Centrul de Voluntariat Bucuresti, ca departament al Pro Vobis.

2011 – are loc o reorganizare interna a Retelei, secretariatul, asigurat pana atunci de catre Pro Vobis – devenit intre timp Centrul National de Resurse pentru Voluntariat, fiind preluat de catre un grup de patru centre de voluntariat din cadrul structurii.

Directii viitoare:

Pro Vobis promoveaza in continuare conceptul de Centru de Voluntariat si ofera consultanta pentru astfel de initiative, in cadrul proiectelor sale, dar si la cerere. Pentru mai multe detalii scrieti-ne la adresa programe @ provobis . ro.

Pro Vobis

Misiunea PRO VOBIS este de a dezvolta voluntariatul prin activitati de instruire, consultanta, cercetare si facilitarea colaborarii tuturor factorilor interesati si de a promova voluntariatul in Romania ca resursa viabila si de neinlocuit in solutionarea problemelor cu care se confrunta societatea.