Author: Pro Vobis

  • Cea mai bună campanie de voluntariat public 2005

    Săptămâna Națională a Voluntariatului (SNV) a primit premiul pentru Cea mai buna Campanie de voluntariat public în cadrul Concursului Național de Implicare Socială „Oameni pentru Oameni” desfășurat în 6 decembrie 2005, la București. Acest premiu înseamnă pentru noi recunoașterea eforturilor de 5 ani în organizarea și promovarea evenimentului la nivel național. Înseamnă un mare mulțumesc adresat în preajma Zilei Internaționale a Voluntarilor (5 decembrie) tuturor voluntarilor, centrelor de voluntariat, organizațiilor, instițutiilor, sponsorilor, finanțatorilor și a tuturor celor care au participat și au sprijinit în timp SNV. Acest premiu înseamnă în același timp și responsabilitatea continuării eforturilor pentru promovarea și recunoașterea voluntariatului în România și ne obligă să muncim cu mai mult entuziasm și mai multă dăruire în anii următori!

  • Lansarea proiectului de “Dezvoltare a responsabilitatii sociale a sectorului de afaceri”

    În 29 septembrie 2005 s-a lansat la Cluj proiectul pentru “Dezvoltarea responsabilității sociale a sectorului de afaceri” în cadrul unei întâlniri găzduite de Hotelul City Plaza. Proiectul este implementat de către Pro Voibs în colaborare cu firma Uniconnect și Asociația pentru Relații Comunitare. Proiectul își propune să aducă împreună companiile din Cluj care doresc să se implice în comunitate, să creeze cadrul pentru cooperare și să faciliteze întâlnirea acestora cu alți actori din comunitatea locală – sectorul nonprofit și autoritățile locale.

  • Adunarea Generala a Centrului European de Voluntariat

    In perioada 21-22 mai 2005 Pro Vobis a organizat la Cluj Napoca Adunarea Generala a Centrului European de Voluntariat (www.cev.be). Evenimentul a reunit 50 de participanti din 12 tari europene, reprezentanti ai centrelor nationale si/sau regionale de voluntariat si ai agentiilor specializate in promovarea voluntariatului din tarile europene. Tema evenimentului a fost “Voluntariatul pentru toate varstele”. Raportul evenimentului va fi disponibil in curand

  • Saptamana Nationala a Voluntariatului 2005

    In perioada 16-22 aprilie 2005 Pro Vobis a marcat Editia a 4-a a SNV. In acest an Pro Vobis a pus la dispozitia colegilor care au organizat manifestari dedicate SNV materiale promotionale in valoare de $1000. In plus, eforturile Pro Vobis s-au concentrat in acest an pe coordonarea evenimentului la nivel national prin colectarea de informatii despre programul centrelor de voluntariat din tara si al altor organizatii care au marcat SNV, elaborarea Programului National SNV si colectarea de informatii pentru redactarea Raportului National SNV 2005, care va fi disponibil in curand.