„Gandul de a deveni voluntara EVS s-a infiripat cu aproape 2 ani in urma, intr-o zi friguroasa, la un ceai fierbinte si cu povesti intre prietene. Astazi, intr-o alta zi friguroasa, sunt deja la jumatatea stagiului meu EVS. Am norocul sa fiu voluntara intr-unul dintre cele mai frumoase orase din lume, Praga, intr-o organizatie de mediu si tineret internationala – Youth and Environment Europe.
In acest punct al proiectului meu, tot mai multe intrebari imi apar in minte: care sunt cele mai importante realizari de pana acum? Unde am calatorit? Care mi-au fost cele mai mari provocari? Dar regrete? Ce vreau sa se intample in urmatoarele 6 luni? Toate sunt firesti si urmeaza cursul experientei imprevizibile de voluntar EVS.
Sunt bucuroasa sa spun ca m-am implicat in toate activitatile organizatiei mele si ca imi place ceea ce fac. Desi cel mai mult timp il petrec la birou, am avut si ocazia sa particip la intalniri internationale ale YEE, sa cunosc multi oameni din organizatiile membre, sa imi dezvolt abilitati noi (precum cea de facilitator), sa ingrijesc cai sau sa interactionez cu copiii.
Sunt bucuroasa si pentru ca nu am regrete. Poate ca puteam sa ma distrez mai mult, dar sunt multumita cu ce am facut pana acum si increzatoare ca mai am alte 6 luni pentru a ma concentra pe lucrurile care imi plac si pe lucruri noi. Sunt norocoasa ca fac parte din acest proiect, ca am sprijinul Pro Vobis si ca dau de provocari la fiecare pas. ”
Roxana Nica, voluntara EVS trimisa de Pro Vobis in Cehia