Cautam opt voluntari care sa faca parte din echipa de teatru comunitar in proiectul „Piesa de rezistenta: de la spectator la actor„. Aceasta echipa va crea o piesa pe tema dezastrelor naturale, care va fi pusa in scena in patru comunitati rurale. Scopul este sa-i facem pe locuitorii din zonele respective sa constientizeze riscurile la care sunt expusi si masurile de protectie pe care le pot lua.
Judetele in care vom lucra impreuna sunt Bacau, Vrancea, Galati, Buzau. Metoda teatrului comunitar-participativ este una educational-inovativa, cu rolul de a educa si facilita participarea oamenilor in cadrul comunitatii. Piesa de teatru va fi pusa in scena de voluntari-actori amatori si va fi urmata de o dezbatere.
Ti se potriveste acest proiect?
Ca sa poti participa, trebuie sa te gasim in Bucuresti intre februarie-iunie 2015, sa iti doresti sa inveti despre teatrul comunitar si prevenirea dezastrelor, sa fii creativ/a si comunicativ/a, iar daca ai experienta anterioara in metode de interventie sociala, cu atat mai bine.
Pentru a face parte din acest proiect inovativ vei avea responsabilitatea de a:
- participa la sesiunile de formare (care se vor desfasura in fiecare dintre zilele mentionate de la 10:00-18:00 si sunt obligatorii) pe temele:
- prevenirea dezastrelor si voluntariat (28-29 martie)
- teatru comunitar (3-5 aprilie)
- sa participi la caravana Piesa de Rezistenta in calitate de actor-voluntar in luna mai 2015, cand vom organiza caravana in cele patru comunitati din judetele Bacau, Vrancea, Galati, Buzau.
- Nu in ultimul rand, cei care se inscriu trebuie sa aiba timp sa participe la repetitiile piesei de teatru comunitar, orele repetitiilor vor fi stabilite impreuna cu echipa.
Care sunt beneficiile tale?
- inveti metode de educatie non-formala (teatrul comunitar) pe care le vei putea folosi si in alte contexte (lucru in echipe, comunicare, facilitare, abilitati de prezentare, abilitati de adaptare la medii diferite, etc)
- iti oferim diverse oportunitati de formare la nivel international
- vei avea acces la informatii intr-un domeniu necesar (prevenirea dezastrelor) care te vor face sa vezi lumea cu alti ochi
- vei intalni oameni cu care nu intri in contact in mod obisnuit (comunitati rurale izolate)
- castigi experienta care se adauga la cv-ul tau
- semnezi un contract de voluntariat
Cum te inscrii?
Tot ce trebuie sa faci pentru a intra in procesul de recrutare este sa completezi formularul de inscriere disponibil aici pana pe 9 martie 2015.
*Pentru mai multe informatii despre proiect, acceseaza www.artfusion.ro sau scrie-ne la ancamariaiosif [at] gmail.com.
Vei primi un raspuns pe email daca ai fost selectat(a) pentru interviu. Perioada de interviuri este 11-20 martie, pe 20 martie urmand sa primesti un e-mail in care iti vom comunica rezultatele finale.
Proiectul „Piesa de rezistenta: de la spectator la actor” este initiat si implementat de catre Pro Vobis – Centrul National de Resurse pentru Voluntariat impreuna cu Asociatia A.R.T. Fusion si Habitat for Humanity Romania si este realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile.