Category: Proiecte

  • Ready to Host

    Ready to Host

    Proiectul „Ready To Host” – coordonat de FACK e.V. (Futurist’s Agency for a New Cultural Kick-Off), in parteneriat cu The Varėna Cultural Center (VKC) și Pro vobis – și resursele create prin el au fost dedicate ONG-urilor din zone rurale, care se gândesc la posibilitatea de a găzdui voluntari ESC, dar întâmpină obstacole în integrarea voluntarilor în comunitatea locală.

    Prin combaterea discriminării și promovarea incluziunii, proiectul a consolidat capacitatea organizațională, a stabilit bune practici în gestionarea voluntarilor și a creat rețele de sprijin. Ambiția noastră a fost să ne asigurăm că voluntariatul devine de fiecare dată o experiență cu adevărat semnificativă – una care să îmbogățească atât comunitățile locale, cât și pe voluntari înșiși.

    Prin acest proiect, ne-am propus:

    • Să oferim ONG-urilor din mediul rural mijloacele necesare pentru a găzdui voluntari cu încredere.
    • Să promovăm incluziunea și să reducem discriminarea în domeniul voluntariatului.
    • Să consolidăm capacitățile organizaționale și competențele în gestionarea voluntarilor.
    • Să creăm rețele de sprijin care să încurajeze cooperarea și schimbul de cunoștințe.

    Pentru a concretiza aceste obiective, proiectul a inclus mai multe activități cheie, fiecare cu rezultate pe care vă invităm să le folosiți:

    Raportul vizitelor de studiu la Weimar și Erfurt, Germania, pentru a analiza contextele și provocările locale.

    Un curs de formare

    în Marcinkonys, Lituania (regiunea Varėna), pentru a pregăti ONG-uri din România, Germania și Lituania să găzduiască voluntari internaționali în siguranță.

    Un catalog de bune practici

    O resursă care propune strategii și instrumente eficiente pentru găzduirea voluntarilor.

    Proiectul a fost finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate în materialele create aparțin autorului (autorilor) și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.

  • Conferință națională despre voluntariat

    Conferință națională despre voluntariat

    În cadrul Coaliției pentru Voluntariat, ne-am asumat misiunea de a aduce împreună organizațiile care implică voluntari și mai ales pe coordonatorii și managerii de voluntari, pentru a le oferi ocazii de a se conecta, de a-și împărtăși experiențele, de a învăța lucruri noi împreună și nu în ultimul rând, ocazia de a avea o voce în dezvoltarea sectorului.

    În această toamnă vom avea plăcerea de a ne reîntâlni în cadrul unei noi conferințe despre voluntariat. Vom reveni cu mai multe detalii în curând, dar deja vă puteți aștepta:

    • să întâlniți cel puțin 40 de alți coordonatori de voluntari pasionați
    • să aflăm mai multe despre tendințele, instrumentele și direcțiile voluntariatului european
    • să discutați cu experți internaționali în domeniu
    • să aflați mai multe despre voluntariatul incluziv și cum îl putem promova
    • să vă întoarceți acasă cu multe conexiuni, amintiri simpatice și bineînțeles resurse pentru voluntariat.

    Conferința face parte din proiectul “Volunteering, Equality, Rights, Action (VERA 2024)” cofinanțat de Uniunea Europeană și desfășurat între 1 aprilie și 10 decembrie 2024. În cadrul acestui proiect, Pro Vobis a accesat și obținut un sub-grant în domeniul Drepturi și acțiune (Rights & Action), de la Centrul European de Voluntariat în valoare de 11.225 EUR.

    Mai multe detalii despre proiect: https://www.europeanvolunteercentre.org/vera2024-call-for-proposals.

  • Coaliția pentru Voluntariat

    Coaliția pentru Voluntariat

    Voluntariatul – un subiect de interes pe agenda publică la nivel național 

    În anul 2014, au fost realizate cele mai recente actualizări ale cadrului legal privind voluntariatul în România, prin crearea Legii Voluntariatului nr. 78/2014, ca urmare a eforturilor Federației VOLUM – Federația Organizațiilor care Sprijină Dezvoltarea Voluntariatului în România și a partenerilor săi.

    (more…)
  • International Cooperation for European Education

    International Cooperation for European Education

    Pro Vobis este partener într-un nou proiect de parteneriat strategic Erasmus+  – ‘’International Cooperation for European Education“ – alături de alte 2 organizații, Europahaus Marienberg (Germania) și Polish Robert Schuman Foundation (Polonia).

    Proiectul adresează cele mai importante teme cu privire la educația europeană a tinerilor, prin intermediul colaborării și schimburilor internaționale, urmărind consolidarea relației între cetățenii europeni.

    Împreună cu organizațiile partenere ne propunem creșterea interesului tinerilor cu privire la integrarea europeană și subiecte conexe. Vom pregăti materiale educaționale îmbogățite cu o colecție de metode, instrumente și bune practici, pentru a le pune la îndemâna educatorilor și a lucrătorilor de tineret din școli și nu numai. Vom crea un manual pe baza cercetării, consultării și a activităților educative derulate cu tineri, profesori, lucrători de tineret și experți din cele 3 țări partenere.

    Prin acest proiect urmărim să:

    • Creștem conștientizarea și cunoașterea tinerilor cu privire la Uniunea Europeană
    • Creăm contextul pentru dialog intercultural și internalizare a valorilor europene, prin susținerea educatorilor și lucrătorilor de tineret în îmbunătățirea educației europene
    • Crearea unei rețele compuse din autorități locale, educatori și lucrători de tineret din România, Germania și Polonia

    Prima activitate presupune formarea unor grupuri locale de educatori, profesori și lucrători de tineret, care activează în  domeniul educației europene, care ne vor sprijini în cercetarea și analiza materialului existent pe această temă, în fiecare din cele 3 țări partenere.

    Aceasta este urmată de o întâlnire internațională a tinerilor, pentru a identifica nevoile și provocările cu care se confruntă ei, întâlnire care va combina învățarea virtuală cu interacțiunea fizică – întâlniri față în față. Experiența și așteptările tinerilor vor sta la baza materialelor educaționale dezvoltate împreuna cu grupul local de profesioniști în domeniu.

    În a doua parte a proiectului, partenerii vor organiza 2 seminarii pentru lucrători de tineret, educatori și profesori, pentru schimb de experiență, pentru a compara realitățile naționale, a identifica provocări comune în educația formală și a lucra la instrumente universal valabile ce vor facilita educația europeană și pentru valori europene.
    Grupurile locale de profesioniști vor testa ideile rezultate din proiect în grupurile de tineri cu care lucrează, pentru a se asigura ca materialele incluse în Manualul de educație europeană sunt ușor de folosit în contexte diverse și trezesc interesul tinerilor. 

    În cele din urma, Manualul de educație europeană va fi prezentat comunităților locale, împreună cu alte rezultate ale proiectului, în evenimente locale de multiplicare.

    Proiectul este finanțat prin programul european Erasmus+.

    Număr de contract: 2020-2-PL01-KA205-082462, Acțiunea cheie 2 – Cooperare pentru inovare și schimb de bune, Parteneriate Strategice – Tineret

    Durata proiectului: 01-10-2020 – 31-05-2022

    Coordonator: Polska Fundacja IM. Roberta Schumana, Polonia, www.schuman.pl

    Parteneri în proiect:

    Europahaus Marienberg, Germania, www.europahaus-marienberg.eu

    Pro Vobis – Centrul Național de Resurse pentru Voluntariat, România, provobis.ro

  • EDUVOL – Voluntariatul – oportunitate de învățare

    EDUVOL – Voluntariatul – oportunitate de învățare

    Ne aflăm la începutul unui nou proiect Erasmus+ – EDUVOL – coordonat de PDCO: Platforma dobrovolnickych centier a organizacii (Slovakia) în cadrul unui parteneriat deja consolidat, din care mai fac parte Önkéntes Központ Alapítvány (Ungaria), Udruga za razvoj civilnog drustva SMART (Croația) și SCW: Stowarzyszenie Centrum Wolontariatu (Polonia).

    Proiectul EDUVOL urmărește dezvoltarea și promovarea de resurse pentru implementarea conceptului de Service Learning- un instrument educațional care aduce împreună voluntariatul și învățarea, având o influență pozitivă asupra elevilor și a comunității, în același timp.

    (more…)
  • Voluntariat… de familie

    Voluntariat… de familie

    Pe 1 decembrie 2019 am pornit un nou proiect marca Pro Vobis, prin care ne propunem să vă prezentăm și să vă convingem de avantajele Voluntariatului de Familie.

    Proiectul este realizat în parteneriat cu: Volunteer Ireland (Irlanda), Hrvatski centar za razvoj volonterstva (Croația), Freiwilligen-Zentrum Augsburg (Germania), Vestre Aker Frivilligsentral (Norvegia) și Centre Europeen du Volontariat (Belgia).

    (more…)
  • Meeting Point

    Meeting Point

    Proiectul „Meeting Point” este un parteneriat strategic dintre trei organizații, V.I.A.C. – Institutul pentru sprijin și dezvoltarea tinerilor din Slovacia, organizația Plan B din Cehia și organizația Pro Vobis – Centrul National de Resurse pentru Voluntariat din România.

    Obiectivul principal al proiectului este de a contribui la recunoașterea pe piața muncii a abilităților pe care tinerii le câștigă prin voluntariat, prin conectarea voluntarilor, a mediului de business și a organizațiilor din sectorul neguvernamental.

    (more…)
  • Voluntar în Europa – Ballinaglera, Irlanda

    Voluntar în Europa – Ballinaglera, Irlanda

    Localitatea desfășurării stagiului de voluntariat: Ballinaglera, Irlanda
    Perioada stagiului de voluntariat: Septembrie/Noiembrie 2019 – Aprilie 2020
    Organizația coordonatoare: GEAI Irlanda

    Căutam 1 voluntar pentru un stagiu de voluntariat în cadrul organizației GEAI Irlanda, o organizație non-guvernamentală preocupată de modul în care oamenii contribuie la încălzirea globală, care ajută persoane, școli și chiar comunități să facă tranziția spre un viitor eficient din punct de vedere al energiei utilizate și a resurselor folosite în viața de zi cu zi. Vei contribui la proiectul de mediu „Good Energies”, o inițiativă specializată pe zona de energie regenerabilă și “single use plastic”, care este deja în faza a doua a implementării sale și care a avut rezultate inițiale excelente la nivel de participare din partea voluntarilor și a comunității locale.

    (more…)
  • CiVi – Coordonatori Instruiți, Voluntari Implicați

    CiVi – Coordonatori Instruiți, Voluntari Implicați

    In luna octombrie am avut prima intalnire din cadrul proiectului „CiVi- Coordonatori instruiti – Voluntari implicati”. CiVi raspunde in mod direct nevoilor si provocarilor centrelor de voluntariat membre ale prezentului consortiu, si anume dezvoltarea organizationala,  competentele  personalului organizatiilor (coordonatori de voluntari si nu numai) si planificarea strategica. Proiectul vine in intampinarea nevoilor centrelor de voluntariat din Romania prin oferirea oportunitatilor de dezvoltare profesionala pentru a actiona mai eficient in folosul comunitatii. (more…)

  • SolidAlCiti – Solidarity Alliance for Citizen Engagement across Europe

    SolidAlCiti – Solidarity Alliance for Citizen Engagement across Europe

    Realizat sub forma unui parteneriat international cu organizatii non-profit si centre de resurse pentru voluntariat, proiectul SolidAlCiti aduce impreuna 16 tari europene: Albania, Austria, Belgia, Bosnia si Hertegovina, Bulgaria, Estonia, Franta, Grecia, Malta, Macedonia, Muntenegru, Romania – reprezentata de Pro Vobis, Serbia si Marea Britanie. In cadrul parteneriatului vor avea loc schimburi de bune practici cu scopul de a consolida legaturile dintre retelele de voluntari, in special intre retelele care includ voluntari straini si, de asemenea, de a reprezenta interesele persoanelor din categorii vulnerabile, indiferent de originea lor. (more…)

  • Build Solid Ground

    Build Solid Ground

    Build Solid Ground: Dezvoltarea intelegerii critice si a implicarii active pentru Obiectivul de Dezvoltare Durabila “SDG11” si “Noua Agenda Urbana 2030″ (Habitat III), pentru promovarea dreptului la locuire, dreptului la proprietate imobiliara si a oraselor durabile si sustenabile. 

    Din luna noiembrie 2017, am pornit cu mult elan intr-o noua aventura. Sub titlul si in cadrul proiectului Build Solid Ground, se concentreaza eforturile a 14 organizatii puternice din Europa de a facilita implicarea activa a cetatenilor europeni in sustinerea dezvoltarii sustenabile globale, prin cresterea nivelului de constientizare si a educatiei in acest domeniu.

    (more…)