You are currently viewing CREducation – EVS în Polonia

CREducation – EVS în Polonia

Colaborarea noastra cu partenerii polonezi de la ANAWOJ este una foarte buna si foarte stransa. Mai jos puteti citi despre ce a facut Maria, unul dintre voluntarii pe care i-am trimis in stagiu.

P1110183Anul acesta am avut placerea sa gazduim doua voluntare, Maria din Romania si Cristina din Spania, participante in proiectul CREducation, cofinantat de Uniunea Europeana prin programul Erasmus+.

Maria a fost implicata in proiect de catre Asociatia Schimbului International si Intercultural din Polonia (ANAWOJ), in parteneriat cu Pro Vobis, organizatia de trimitere.

P1110065Maria si Cristina au fost implicate in activitati numeroase si diverse, ajutand ANAWOJ in implementarea proiectelor educationale, participand la intalniri organizate in scolile din zona, pentru promovarea tolerantei si a voluntariatului, pregatind spectacole si ateliere pe perioada vacantei de iarna. Cele doua voluntare au initiat si intalnirile de jocuri care au avut un succes deosebit. Au lucrat in Centrul Social local in fiecare saptamana cu 6-12 tineri intre 6 si 18 ani, petrecand timp impreuna. Voluntarele noastre s-au implicat in cursurile de limbi straine. Cristina a predat spaniola iar Maria a ghidat grupurile de discutie in limba engleza pentru elevii de liceu.

18489627_1447446765553864_5433204203851730105_oLa Clubul Rezidentilor Activi au organizat de asemenea o serie de ateliere culinare. Participantii au avut ocazia de a invata minunate retete din bucatariile spaniole, romanesti si poloneze, si au gustat din faimoasa „Tortilla de Patatas” si traditionala mamaliga. In acelasi timp, voluntarii au invatat sa gateasca delicatese poloneze, cum ar fi borscht-ul rosu, placinte de cartofi si galuste de varza.

P1100907Proiectul CREducation a avut un impact pozitiv nu doar asupra voluntarilor, a influentat si comunitatea locala si copiii si tinerii din Michałowo. Participand la intalniri cu voluntarii tinerii au avut ocazia de a-si largi orizonturile. Au discutat despre diferente culturale, despre diferentele si asemanarile dintre perspecitve si valori si alte subiecte interesante. La aceste intalniri fiecare participant a putut sa-si exerseze abilitatile de limba engleza, ceea ce a dus la inlaturarea barierelor de limba. De cand a auzit mai multe despre ideea de voluntariat european, unul din absolventii scolii a fost inspirat si motivat sa se imbarce intr-o aventura EVS de doua luni in Spania.

P1100661Intalnirile dintre voluntarii straini si micile comunitati locale au fost intotdeauna un mijloc natural de a deschide fiecare participant catre lume, acesta fiind unul din principalele obiective ale proiectului. Voluntarul strain scufundat intrun mediu complet nou incepe sa se adapteze si adopta modul de viata local si oamenii pe care ii gaseste in jur, iar in schimb, poate deveni o sursa de idei noi pentru gazdele sale. Treptat, stereotipurile sunt contrazise si nivelul de toleranta creste si devine vizibil faptul ca putem gasi in „celalalt” valori pe care poate nu le intelegem de fiecare data, dar pe care trebuie sa le respectam; devine clar ca imparasim aceleasi visuri si provocari si ca, in ciuda diferentelor, sunt mai multe lucruri care ne apropie decat cele care ne despart, daca recunoastem adevarul.

Pe parcursul celor 9 luni de proiect, Maria si Cristina au realizat mai multe decat s-ar putea exprima in cateva propozitii. Perioada petrecuta de ele in Michałowo a avut un impact profund asupra voluntarilor locali si a tinerilor care au invatat despre tarile din care vin, limbile vorbite si culturi, iar fetele au atins un anumit nivel de independenta, au descoperit noi perspective, claritate si incredere in vietile si carierele lor, iar noi speram ca aceste experiente sa le imbogateasca urmatorii ani.

Suntem recunoscatori pentru cele doua voluntare si pentru partenerii nostri, si implicarea lor constanta in acest proiect iar pentru viitor speram sincer ca vom dezvolta noi proiecte impreuna, bazate pe aceasta experienta pozitiva.

P1110237

Pro Vobis

Misiunea PRO VOBIS este de a dezvolta voluntariatul prin activitati de instruire, consultanta, cercetare si facilitarea colaborarii tuturor factorilor interesati si de a promova voluntariatul in Romania ca resursa viabila si de neinlocuit in solutionarea problemelor cu care se confrunta societatea.

Lasă un răspuns