Incepand cu luna mai are loc in intreaga Europa o campanie initiata de Centrul European de Voluntariat (CEV) in vederea declararii anului 2011 Anul European al Voluntariatului.
Propunerea se bazeaza pe o serie de documente ale diferitelor institutii europene care recunosc contributia voluntariatului la dezvoltarea comunitatilor si a cetatenilor si care indeamna la sporirea sprijinului in vederea dezvoltarii voluntariatului, ca forma de cetatenie activa la nivelul Europei, sprijin pe care autoritatile ar trebui sa il ofere la nivel national, regional si local. O Declaratie a Parlamentului European prin care se solicita Comisiei Europene, institutia abilitata sa ia decizia declararii anului 2011 Anul European al Voluntariatului a fost initiata de Dna Marian Harkin, parlamentar european irlandez. Pana in prezent declaratia a fost semnata de un numar de 206 europarlamentari, intre care si 5 europarlamentari romani. Pentru a fi adoptata, Declaratia de sprijinire a voluntariatului mai are nevoie de sprijinul a 190 de europarlamentari care trebuie sa semneze aceasta declaratie pana in data de 9 iulie.
Pro Vobis, alaturi de alte centre nationale si regionale de voluntariat din Europa, participa activ la aceasta campanie prin informarea europarlamentarilor romani despre existenta acestei initiative si importanta ei pentru dezvoltarea voluntariatului in Romania. Anul 2011 va marca aniversarea a 10 ani de la Anul International al Voluntariatului, celebrat in 2001, la initiativa Organizatiei Natiunilor Unite.