Category: Blog

  • Campania pentru declararea anului 2011 drept Anul European al Voluntariatului

    Incepand cu luna mai are loc in intreaga Europa o campanie initiata de Centrul European de Voluntariat (CEV) in vederea declararii anului 2011 Anul European al Voluntariatului.

    Propunerea se bazeaza pe o serie de documente ale diferitelor institutii europene care recunosc contributia voluntariatului la dezvoltarea comunitatilor si a cetatenilor si care indeamna la sporirea sprijinului in vederea dezvoltarii voluntariatului, ca forma de cetatenie activa la nivelul Europei, sprijin pe care autoritatile ar trebui sa il ofere la nivel national, regional si local. O Declaratie a Parlamentului European prin care se solicita Comisiei Europene, institutia abilitata sa ia decizia declararii anului 2011 Anul European al Voluntariatului a fost initiata de Dna Marian Harkin, parlamentar european irlandez. Pana in prezent declaratia a fost semnata de un numar de 206 europarlamentari, intre care si 5 europarlamentari romani. Pentru a fi adoptata, Declaratia de sprijinire a voluntariatului mai are nevoie de sprijinul a 190 de europarlamentari care trebuie sa semneze aceasta declaratie pana in data de 9 iulie.

    Pro Vobis, alaturi de alte centre nationale si regionale de voluntariat din Europa, participa activ la aceasta campanie prin informarea europarlamentarilor romani despre existenta acestei initiative si importanta ei pentru dezvoltarea voluntariatului in Romania. Anul 2011 va marca aniversarea a 10 ani de la Anul International al Voluntariatului, celebrat in 2001, la initiativa Organizatiei Natiunilor Unite.

  • România marcheaza Săptămâna Națională a Voluntariatului 2008 (14-20 aprilie)

    In saptamana 14-20 aprilie Romania marcheaza Saptamana Nationala a Voluntariatului! Evenimentul se deruleaza in 39 de localitati din Romania si este punctul culminant al Campaniei Nationale pentru promovarea Voluntariatului “E timpul sa fim altfel!”, derulate din noiembrie 2007.

    Sub egida SNV, organizatiile neguvernamentale, institutiile publice, companiile si grupurile de initiativa partenere din intreaga tara sunt implicate in activitati de igienizare, mese rotunde, campanii de promovare a voluntariatului, marsuri, caravane, expozitii si targuri, concursuri, piese de teatru, recitaluri si multe altele. SNV este un eveniment national menit sa puna in evidenta contributia voluntarilor la dezvoltarea comunitatii si sa atraga sprijinul celorlalti pentru activitatea voluntarilor si recunoasterea meritelor voluntarilor. Saptamana Nationala a Voluntariatului este un eveniment initiat si coordonat de catre Pro Vobis – Centrul National de Voluntariat incepand cu anul 2002 si implementat in colaborare cu Reteaua Nationala a Centrelor de Voluntariat si partenerii locali ai SNV.

    Informatii referitoare la SNV, precum si detalii legate de miscarea de voluntariat din Romania, sunt disponibile pe siteul www.voluntariat.ro. In aceste sapte zile fiecare dintre noi are ocazia sa arate ca poate, stie cum, isi asuma responsabilitatea, vrea si mai ales, ESTE ALTFEL! Participa si tu la activitatile din localitatea ta!

  • Pro Vobis instruiește organizațiile din Cipru în Managementul Voluntarilor

    O echipa de formatori a Pro Vobis a sustinut in perioada 31 ian.-04 febr.2008 o sesiune de instruire pe tema managementul voluntarilor si al programelor de voluntariat pentru reprezentanti ai organizatiilor care implica voluntari din Cipru.

    Sesiunea de instruire a fost organizata de Management Center of the Mediterranean, pentru 18 reprezentanti ai organizatiilor care implica voluntari din zona de nord a Ciprului. Sesiunea de instruire a cuprins 8 sesiuni care au abordat pasii principali ai procesului de management al voluntarilor. Instrumentele folosite si continutul bogat in exemple practice reale a fost foarte apreciat de catre participanti.

  • Campania Națională pentru Promovarea Voluntariatului ”E timpul să fim altfel!”

    Pro Vobis a lansat Campania Nationala pentru Promovarea Voluntariatului ”E timpul sa fim altfel!”

    Campania este un efort de comunicare pe canale diverse, orientat catre categorii diverse de public si sustinut de o succesiune de evenimente de informare si actiuni de voluntariat organizate in diferite locatii din Romania. Sloganul campaniei este ”E timpul sa fim altfel! Faptele nobile nu sunt pe bani.” Campania se deruleaza in perioada noiembrie 2007-aprilie 2008 in toata tara si este sprijinita de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe si Fundatia Mott.

    Puteti sa va alaturati si dvs. acestei campanii prin organizarea de evenimente locale si activitati de voluntariat sub egida campaniei. Daca doriti sa va alaturati campaniei, descarcati aici Oferta de parteneriat sau contactati echipa Pro Vobis! Fiti altfel! Haideti cu noi in campanie!

  • Lansarea publicației ”Portret de Voluntar”

    Pro Vobis a marchat Ziua Internationala a Voluntarilor in 5 decembrie 2007 prin lansarea publicatiei ”Portret de Voluntar”, material publicat sub egida Campaniei Nationale pentru Promovarea Voluntariatului “E timpul sa fim altfel!”.

    Publicatia reuneste 40 de portrete de voluntari diversi, care activeaza in domenii diferite si in localitati diferite din Romania. Publicatia prezinta activitatea voluntarilor, ce au invatat acestia din activitatea de voluntariat si ce spun colegii sau beneficiarii despre munca lor voluntara. ”Portret de Voluntar” se doreste un instrument de clarificare a intrebarilor cu privire la cine sunt si ce fac voluntarii in Romania si o modalitate de a multumi public tuturor voluntarilor pentru munca lor.

    Publicatia va fi distribuita gratuit in cadrul evenimentelor organizate sub egida campaniei ”E timpul sa fim altfel!”. Descarca aicipublicatia in format electronic (21 MB). Pentru informatii si comenzi, contactati Pro Vobis la tel/fax 0264 412897, e-mail pr@provobis.ro, persoana de contact Ramona Dragomir, Asistent comunicare.

  • Conferința Națională “Voluntariatul: Dincolo de concept”

    Pro Vobis – Centrul National de Voluntariat a organizat Conferinta Nationala ”Voluntariatul: Dincolo de concept”, la Cluj-Napoca, in perioada 18-20 noiembrie 2007.

    Conferinta din acest an a continuat traditia conferintelor nationale despre voluntariat, oferind participantilor oportunitatea schimbului de idei si experiente in domeniul voluntariatului. In plus, editia din acest an a imbinat abordarea clasica a schimbului de experiente intre practicieni, alocand un spatiu special unor prelegeri academice care abordeaza voluntariatul din perspective conceptuale mai largi, izvorate din evolutiile tematice de data relativ recenta ale teoriilor din stiintele sociale.

    Un alt element inovator al editiei 2007 a conferintei a fost organizarea unei sesiuni deschise, in cadrul careia participantii au avut posibilitatea sa contribuie cu idei si propuneri la remodelarea a doua evenimente traditionale de promovare a voluntariatului: Saptamana Nationala a Voluntariatului si Ziua Internationala a Voluntarilor, organizate anual de Pro Vobis. In plus, pentru Pro Vobis conferinta din acest an a marchat si aniversarea a 15 ani de activitate in sectorul nonprofit din Romania si 10 ani de activitate in promovarea si dezvoltarea voluntariatului!

  • Inaugurarea Centrului de Voluntariat București

    Vineri, 19 octombrie 2007, si-a deschis oficial portile Centrul de Voluntariat Bucuresti (CVB)  in prezenta Dlui Prefect Catalin Deaconescu, primul voluntar care a semnat un contract de voluntariat cu centrul.

    “Va spun sincer, imi lipseste activitatea de voluntariat. Cand aveam 18-19 ani si eu eram voluntar. Cat priveste centrul de aici, il asteptam, era necesar!” a declarat Dl Deaconescu. Lansarea CVB a fost primita cu entuziasm de catre cei prezenti, care si-au oferit sprijinul, deschiderea pentru colaborare in viitor si disponibilitatea de a deveni voluntari.

    Centrul de Voluntariat Bucuresti si-a prezentat serviciile si actiunile pe care le va dezvolta pentru crearea unei retele de organizatii si institutii active in comunitatea bucuresteana si pentru imbunatatirea perceptiei cu privire la voluntari si voluntariat in randul autoritatilor si companiilor din Bucuresti. Intre acestea, cele mai importante sunt serviciile de recrutare, instruire si recomandare de voluntari, instruirea si consultanta pentru profesionalizarea modului de lucru cu voluntarii, organizarea de evenimente de recunoastere a voluntariatului si realizarea de programe de voluntariat in parteneriat in vederea dezvoltarii comunitatii locale.

    CVB este un program initiat si sustinut de Pro Vobis – Centrul National de Voluntariat si face parte din Reteaua Nationala a Centrelor de Voluntariat din Romania.

  • Întâlnirea Rețelei Naționale a Centrelor de Voluntariat

    In perioada 17-20 iulie, a avut loc la Eforie-Nord o noua intalnire a retelei centrelor de voluntariat. Au participat centrele din Cluj, Bucuresti, Craiova, Slatina, Oradea, Iasi, Constanta, Simeria, Resita si Vladesti. Pe parcursul primei zile, centrele si-au prezentat proiectele actuale si activitatile derulate in ultimele luni.

    S-au abordat subiecte legate de reprezentativitatea retelei, tipologia si standardele minime pe care un centru de voluntariat membru trebuie sa le indeplineasca, proiecte actuale pe care Pro Vobis le desfasoara impreuna cu reteaua, evenimente comune, raportul SNV 2007. Pro Vobis a propus retelei un atelier de planificare strategica, care s-a desfasurat in zilele urmatoare si s-a concretizat prin elaborarea declaratiei de viziune si a directiilor strategice de activitate ale Retelei pentru perioada 2007-2010.

  • Pro Vobis și MOVISIE Olanda colaborează pentru dezvoltarea voluntariatului în România

    Incepand cu 1 ianuarie 2007 Pro Vobis implementeaza proiectul “Intarirea infrastructurii de voluntariat in Romania” finantat de Ministerul Afacerilor Externe din Olanda prin programul MATRA.

    Proiectul este conceput sub forma unui schimb de experienta intre Pro Vobis – Centrul National de Voluntariat din Romania si MOVISIE – Centrul Olandez pentru Dezvoltare Sociala, centru rezultat in 2007 prin fuziunea mai multor organizatii intre care si CIVIQ – Centrul National de Voluntariat din Olanda.

    Proiectul are trei componente: (1) dezvoltarea organizationala a Pro Vobis; (2) dezvoltarea serviciilor oferite centrelor de voluntariat din Romania; (3) dezvoltarea capacitatii centrelor de voluntariat de a oferi serviciii la nivel local. Proiectul are o durata de 2 ani si include o serie de intalniri ale Retelei Nationale a Centrelor de Voluntariat, o serie de sesiuni de instruire si vizite reciproce de lucru ale echipelor de proiect, menite sa intareasca infrastructura pentru voluntariat in Romania: centrele locale si centrul national de voluntariat din Romania.

     

  • Săptămâna Națională a Voluntariatului – SNV 2007

    Editia 2007 a Saptamanii Nationale a Voluntariatului (SNV) s-a desfasurat la sfarsitul lunii aprilie, debutand cu Ziua Internationala a Pamantului. SNV a fost marcata in Romania in 28 de localitati din 17 judete.

    Evenimentul s-a desfasurat pentru prima data si in capitala, prin implicarea Institutiei Prefectului Municipiului Bucuresti, Centrului National de Voluntariat Pro Vobis, Primariei Sectorului 3 si Centras. Centrele locale de voluntariat din Cluj-Napoca, Constanta, Craiova, Iasi, Medias, Oradea, Resita, Satu-Mare, Simeria, Sibiu, Slatina, Turda si Vladesti, alaturi de alte organizatii neguvernamentale si institutii publice partenere, au organizat diferite evenimente, cu scopul de a atrage atentia asupra importantei voluntariatului. Astfel, au avut loc dezbateri, expozitii, concursuri, ateliere de lucru tematice, campanii de promovare a voluntariatului, evenimente de recunoastere a meritelor voluntarilor, reprezentatii de teatru social, teatru forum, dedicate atat voluntarilor, cat si beneficiarilor programelor de voluntariat.

    SNV a avut loc insa si in judete in care nu exista centre de voluntariat (Alba, Brasov, Bistrita-Nasaud, Galati, Mehedinti, Neamt si Prahova), unde ONG-uri partenere au mobilizat comunitatea locala. Unul dintre evenimentele traditionale, targul ofertelor de voluntariat VoluntExpo, a fost organizat in Alba-Iulia, Cluj-Napoca, Craiova, Iasi, Slatina, reunind peste 100 de organizatii neguvernamentale care si-au prezentat oferta de voluntariat celor interesati.

  • Cea mai buna reflectare a activității de voluntariat într-un raport anual

    Vineri, 16 februarie, la resedinta Excelentei Sale, Domnul Robert Burnett, Ambasadorul Marii Britanii la Bucuresti,a avut loc Ceremonia de decernare a Premiilor pentru Cele mai Bune Rapoarte Anuale realizate de Organizatiile Neguvernamentale din Romania, eveniment organizat de Forumul Donatorilor din Romania. La eveniment au fost premiate rapoarte anuale realizate de organizatii neguvernamentale din Romania active in diferite domenii.

    In cadrul ceremoniei a fost decernat Premiul pentru Cea Mai Buna reflectare a Activitatii de Voluntariat intr-un raport anual, premiu initiat de catre Pro Vobis – Centrul National de Voluntariat in anul 2003. La aceasta editia premiul, in valoare de 300 de EURO a revenit organizatiei Habitat pentru Umanitate Cluj-Napoca.