Marti, 13 aprilie 2010, a avut loc la Senatul Romaniei o dezbatere publica a propunerilor de modificare a Legii 195/2001 – Legea Voluntariatului. Noul proiect propune mai multe modificari menite sa aduca legea voluntariatului mai aproape de realitatea practica si sa alinieze prevederile acesteia cu evolutia miscarii de voluntariat si schimbarile produse de la momentul adoptarii initiale a acestei legi. Propunerile de modificare au suscitat vii dezbateri si schimburi de opinii interesante si, pe alocuri, chiar contradictorii. Organizatiile interesate pot transmite comentarii, sugestii si propuneri pe durata urmatoarelor 3 saptamani direct catre Senat la adresa cabinetpresedinte@senat.ro. Organizatiile neguvernamentale prezente la dezbatere si-au propus sa se intalneasca in perioada de transmitere a comentariilor si sugestiilor pentru a redacta puncte de vedere comune cu privire la modificarile sugerate, astfel incat noua forma a legii sa reflecte cat mai fidel nevoile si punctele de vedere comune ale organizatiilor care lucreaza cu voluntari. Fudatia Soros si-a oferit sprijinul pentru gazduirea unei astfel de intalniri vineri, 23 aprilie 2010, incepand cu ora 16:00, la sediul Fundatiei din Bucuresti, str. Caderea Bastiliei Nr. 33. Confirmarile de participare se trimit pana luni, 19 aprilie 2010 la adresa ecoman@soros.ro, persoana de contact Elena Coman, Manager de comunicare.
Legea Voluntariatului în dezbatere publică
- Post author:Pro Vobis
- Post published:apr. 25
- Post category:Blog / evenimente
Tags: lege
Pro Vobis
Misiunea PRO VOBIS este de a dezvolta voluntariatul prin activitati de instruire, consultanta, cercetare si facilitarea colaborarii tuturor factorilor interesati si de a promova voluntariatul in Romania ca resursa viabila si de neinlocuit in solutionarea problemelor cu care se confrunta societatea.