Un numar de 178 de organizatii, institutii si grupuri de initiativa din111 localitati urbane si rurale din 34 de judete ale tarii, plus capitala, au marcat saptamana trecuta (14-20 mai 2012), prin peste 450 de activitati diverse de voluntariat si evenimente cu, pentru sau despre voluntari, cea de-a unsprezecea editie a Saptamanii Nationale a Voluntariatului (SNV). Anul acesta, SNV s-a desfasurat sub sloganul “Voluntariatul nu e o poveste. Voluntariatul este de povestit.” SNV este un eveniment national anual care creste constant de la an la an, menit sa mobilizeze cat mai multe organizatii si voluntarii pe care acestia ii implica, pentru a sarbatori impreuna voluntariatul, pentru a atrage sprijinul comunitatii pentru acesta si pentru a recunoaste public activitatea voluntarilor. Astfel, in perioada 14-20 mai, voluntari din intreaga tara i-au invatat pe copii jocuri in aer liber, au vizitat caminele de varstnici pentru a socializa sau pentru a le oferi un spectacol sau chiar o tunsoare noua, au colectat donatii in obiecte si carti pentru cei defavorizati, au promovat cultura, sportul si un stil de viata sanatos, au povestit cu elevii despre siguranta pe Internet si despre natura, au igienizat parcuri si albii de rauri, au impartasit abilitati la ateliere de creatie, au organizat campanii, parade, targuri de oferte, prezentari, instruiri si dezbateri pe teme de voluntariat. O zi tipica de SNV inseamna in medie 60 de evenimente si activitati de voluntariat in domeniul social, ecologic, educational, etc., care au loc concomitent in locatii din toata tara cu participarea unor voluntari si coordonatori de toate varstele, de la copii de gradinita la elevi, studenti, adulti si varstnici. Numarul estimat de voluntari mobilizati prin toate aceste actiuni este de peste 10.000. SNV este initiat si coordonat de Pro Vobis – Centrul National de Resurse pentru Voluntariat, fiind derulat in parteneriat cu Federatia VOLUM, centrele de voluntariat si partenerii locali.
Săptămâna Națională a Voluntariatului nu e o poveste, e de povestit!
Pro Vobis
Misiunea PRO VOBIS este de a dezvolta voluntariatul prin activitati de instruire, consultanta, cercetare si facilitarea colaborarii tuturor factorilor interesati si de a promova voluntariatul in Romania ca resursa viabila si de neinlocuit in solutionarea problemelor cu care se confrunta societatea.