Tag: testimoniale voluntari

  • Când mai veniți, doamna?

    Când mai veniți, doamna?

    După cum poate știți deja, ne preocupăm de un an și ceva încoace de o formă de voluntariat mai aparte, pe care ne dorim să o promovăm și să o vedem adoptată cu succes, cât mai des, și la noi: voluntariatul de familie. Am publicat un articol mai descriptiv când am pornit acest proiect, pe care te invităm să-l citești dacă nu ai făcut-o încă. 

    În cercetările noastre am avut plăcuta surpriză să descoperim niște experiențe care ne-au bucurat și inspirat deopotrivă și pe care vrem să le împărtășim cu voi. Cele două organizații ale căror voluntari ne-au povestit din experiența lor sunt Asociația Lindenfeld – Programul educațional “Ajungem MARI” și Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca.

    Am întrebat voluntarii de ce au ales activitatea și mai ales de ce împreună cu un alt membru al familiei. Redăm mai jos o parte din experiența voluntarilor care au ales să se implice ca familie în activitățile asociației. Pentru mai multe experiențe și informații vă încurajăm să urmăriți https://familyvolunteering.eu/blog/.  E o lectură consistentă, dar promitem că merită!

    “Mă numesc Anghel Ioan și sunt voluntar al asociației ,,Ajungem Mari”, filiala Sibiu, împreună cu soția Diana și fiica mea Denisa. 

    Ideea de a fi voluntari toți membrii familiei, s-a născut din faptul că, trebuia să oferim din energia noastră, din timpul nostru liber, din cunoștințele noastre…și altora, dar împreună, pentru a fi siguri că DOAR așa, putem să reușim în dificila misiune de VOLUNTAR!

    Pot să spun că, alegând să facem voluntariat ,,la comun”, adică toată familia, a fost pentru copii din acel Centru de plasament, ceva inedit…Sper din tot sufletul să le fi insuflat acestora ideea de FAMILIE, de unitate în cadrul familiei (contrar modelului din familiile din care proveneau)

    Am vrut să fim model nu doar pentru copii, ci și pentru ceilalți voluntari, inspirându-i, motivându-i, ajutându-i, mobilizându-i, apreciindu-i! Sper că am reușit! De fapt…SUNTEM CONVINȘI” 

    “Fac această activitate împreună cu soția mea de cativa ani, și asta ne aduce o bucurie imensă. Sa îi vedem la geam jubiland cand ajungem, și să avem parte de atâtea îmbrățișări sincere la despărțire, sunt niște bucurii de neprețuit pentru noi. Am ales să facem împreună acest voluntariat pentru că este o nevoie comună a noastră de a îi ajuta pe alții, dar și pentru că împreună putem transmite copiilor un mesaj mai echilibrat, nici prea drastic, cum ar fi al meu, nici prea de răsfăț, cum ar fi al soției

    Cel mai frumos moment e când vezi bucuria copiilor și zâmbetele lor sincere când le-a ieșit ceva greu. Ceva ce nu credeau ca pot face. Pot fi exerciții la matematică sau activități fizice. Iar asta, sincer, ne înmoaie, și ne dă curajul să continuăm.

    În cazul nostru, beneficiul cel mai important este sprijinul reciproc, atunci când te mai demoralizezi, atunci când vezi că deși ai avut sperante mărețe legate de o inițiativă, nu s-a întâmplat chiar așa. În astfel de momente, poți vorbi deschis, cum poate nu ai vorbi cu un alt voluntar, și astfel să îți recapeți încrederea.” 

    “Am ales să fac voluntariat împreună cu soțul meu pentru că amândoi am avut aceeași motivație, de a ajuta, iar împreună, cunoscându-i abilitățile e ușor să facem echipă și să venim cu idei noi și provocatoare pentru copii.

    Ne aduce multă bucurie să vedem copiii și tinerii care la începutul activității noastre erau destul de demotivați si cu puțină încredere în ei, zâmbitori, neîncrezători, dorindu-si specific dezvoltarea în anumite domenii, fericiți cu rezultatele pe care le obțin” 

    “Avantajele de a fi împreună voluntari sunt multe, dintre ele poate cel mai important este puterea exemplului, faptul că mergem impreuna le oferă copiilor ocazia de a vedea ce înseamnă colaborarea, discutarea situațiilor cu păreri diferite, împărțirea sarcinilor, responsabilitatea, și nu în ultimul rand înțelegerea celuilalt. Special este faptul de a participa alături de soția mea la o activitate frumoasă, cea de a împărtăși. Fiind impreuna în această activitate ne conferă ocazia de a discuta diferitele situații întâlnite “în teren”, o altă perspectiva fiind întotdeauna binevenită.” 

    “La noi în familie voluntariatul a început cam acum 15 ani, când soțul meu a înființat ViitorPlus, asociația pentru dezvoltare durabilă, un ONG care derulează programe de educație pentru mediu, antreprenorial social, împăduriri, reutilizare și reciclare, voluntariat pentru mediu, amenajare eco-turistică, construcție de panouri solare. Participam cu toată familia la plantările organizate de ViitorPlus, primăvara și toamna, în fiecare an, de când copiii noștri aveau 1 an și 5 ani.

    Maria a început și ea voluntariatul la „Ajungem Mari” din acest an și lucrează cu un băiețel de cls V lecțiile la matematică. Este foarte încântată de el și-mi spune că merge bine!

    De ce am ales să fac asta? În primul rând, pasiunea soțului meu pentru voluntariat a fost o reală inspirație pentru mine și, în al doilea rând, pentru că îmi place să lucrez cu copiii.

    Mă bucur mult când se deschid către mine și povestesc sau când mă întreabă: „Când mai veniți, doamna?”

    Beneficiile voluntariatului în familie sunt imense. În primul rând activitățile făcute împreună întăresc relația de familie și apoi reușim să transmitem copiilor noștri niște valori prin intermediul faptelor, nu doar prin vorbe. Și cunoaștem o mulțime de oameni faini.” 

    “Îmi aduc aminte că am început să fac voluntariat când eram în liceu. Uneori trebuia să am grijă de sora mea (cu 13 ani mai mică) și o duceam și pe ea la CVCN. Am încercat să găsesc ceva și pentru ea, să o implic chiar dacă era doar în joacă. 

    A fost plăcut  și distractiv să facem asta împreună. Mai târziu când a crescut, am încurajat-o  să se implice ca voluntar iar ea și-a amintit de toate lucrurile făcute împreună așa că a decis să se alăture aceleiași organizații, ceea ce va fi drăguț pentru toată lumea pentru că deja au oarecum o istorie împreună.” 

    Anca, voluntară CVCN

    “Îmi amintesc de prima dată când sora mea (Anca) m-a dus la CVCN unde făcea voluntariat. Aveam 5-6 ani… Cred că a încercat să îmi explice ce făcea dar nu cred că am înțeles. Am știut doar că într-o zi vreau să fiu și eu parte din asta. 10 ani mai târziu pe când îmi doream să mă implic în activități noi am ales voluntariatul în aceeași organizație. Știam că Anca avusese o experiență plăcută la CVCN și asta era cumva dovadă că va fi la fel și pentru mine.” 

    Nico, voluntară CVCN

    Programul educațional “Ajungem MARI” al Asociației Lindenfeld susține pe termen lung copiii și tinerii instituționalizați și din medii defavorizate pentru a “AJUNGE MARI, adulți responsabili și independenți”. Programul, extins astăzi în multe județe din țară, este cu siguranță semnificativ și de mare impact, a fost recunoscut și multiplu premiat și în cadrul Galei Societății Civile 202, motiv pentru care vă recomandăm să aflați mai multe despre el aici. 

    Misiunea Centrului de Voluntariat Cluj-Napoca este de a dezvolta voluntariatul ca modalitate de implicare a cetățenilor în rezolvarea problemelor comunității clujene. Prin proiectele sale, CVCN muncește pentru un “Cluj solidar, în care toți cetățenii se implica în rezolvarea problemelor comunității, oferindu-și timpul, cunoștințele, abilitățile, energia, talentele sau experiența pentru o comunitate mai sănătoasă și mai frumoasa.”

    Împreuna cu alte 5 țări europene derulăm proiectul Erasmus+ 𝘍𝘰𝘭𝘭𝘰𝘸 𝘺𝘰𝘶𝘳 𝘷𝘪𝘴𝘪𝘰𝘯 – 𝘧𝘢𝘮𝘪𝘭𝘺 𝘷𝘰𝘭𝘶𝘯𝘵𝘦𝘦𝘳𝘪𝘯𝘨, 𝘯𝘦𝘸 𝘧𝘰𝘳𝘮 𝘰𝘧 𝘦𝘯𝘨𝘢𝘨𝘦𝘮𝘦𝘯𝘵 prin care ne dorim să încurajăm și să susținem dezvoltarea acestei forme de voluntariat. Partenerii noștri în proiect sunt: Hrvatska volontira, Freiwilligen-Zentrum Augsburg, Stiftelsen Vestre Aker Frivilligsentral, CEV – Centre for European Volunteering, Volunteer Ireland

  • ESCapada din Varșovia – Testimonial Elena Saucă

    ESCapada din Varșovia – Testimonial Elena Saucă

    Curând voi putea spune că au trecut deja trei luni de când am încheiat una din cele mai complexe, și complete ESCapade de până acum și pe măsură ce timpul trece, experiența devine tot mai valoroasă. Și tocmai de aceea am decis să o transpun în cuvinte- sper să vă inspire și pe voi să acționați acolo unde sunteți!

    (more…)
  • (Din) afară spre (a)casă – testimonial Elena Saucă

    (Din) afară spre (a)casă – testimonial Elena Saucă

    „Ce atitudini te ajută să te ții de ce ai de făcut şi cum s-a schimbat activitatea ta în această perioadă?” – asta m-a întrebat Corina de la Pro Vobis la final de martie. Am decis să împărtăşesc răspunsul şi cu tine, dragă cititorule.

    Dacă eşti aici din întâmplare, bun venit, citeşte până la final să vezi unde-ai nimerit! Dacă nu ştii sigur ce vrei să faci în următorul an şi voluntariatul internațional îți sună bine, eşti la locul potrivit, tocmai citeşti un articol despre cum e o experiență ca asta, nu sări peste niciun rând, ai putea să ratezi cea mai faină parte. Şi, nu în ultimul rând, dacă se-ntâmplă să fii şi tu parte din familia scurt numită C.E.S. şi cauți strategii de chemat motivația înapoi în perioada asta, să ştii că s-ar putea să te-nțeleg şi să te-ajut, continuă lectura.

    (more…)
  • Ș-am încălecat pe-o șa…

    Ș-am încălecat pe-o șa…

    Sunt Ana Maria și am absolvit Facultatea de Litere din Cluj. Iar apoi m-am angajat la un call center că de’, dacă știi limbi străine nu ai cine știe câte variante. Și, după cum probabil vă așteptați, nu recomand nimănui să lucreze într-un call center. Destul de repede mi-am dat seama că nu e pentru mine și că nu pot lucra închisă într-un birou, răspunzând la telefoane toată ziua, ci că aș vrea să călătoresc și să văd lumea, acum cât știu că am timp destul și nu atâtea griji. Așa că am aplicat pentru un proiect EVS (European Voluntary Service) de 6 săptămâni în Cipru. Am renunțat la call center și în aprilie am plecat ca voluntar în Lysos, un mic sat din nord-vestul insulei unde, împreună cu alți 8 voluntari din Franța, Italia și Spania, am ajutat localnicii cu treburile de primăvară, am sărbătorit Paștele alături de ei și am organizat un maraton. Deși doar câteva săptămâni, a fost o experiență minunată pe o insulă de vis, am dormit pe plajă sub cerul liber sau pe acoperișul casei unde locuiam cu ceilalți voluntari, am mâncat delicatese grecești, am văzut cum se face halloumi, brânza lor tradițională, am explorat zona și cele două jumătăți, cea grecească și cea turcă, ale capitalei, Nicosia.

    Întoarsă acasă, nu puteam decât să îmi doresc să călătoresc mai departe. Și astfel am aflat de la Corina, coordonatoarea voluntarilor susținuți de Asociația Pro Vobis din Cluj, că aș putea opta și pentru un proiect de voluntariat mai lung, de 11 luni. Așa că am găsit un proiect la o școală privată din Danemarca, unde am fost acceptată. Proiectul începea la 1 septembrie, așa că aveam o vară întreagă până atunci. Și cum, ei bine, de mult timp îmi doream să plec cu bicicleta într-o călătorie, am dat peste două fete din Germania care mergeau la Marea Neagră, așa că m-am alăturat lor din Serbia până la mare. Am pedalat timp de o lună împreună prin România și Bulgaria, tot pe lângă Dunăre, ba pe un mal, ba pe celălalt, am dormit cu cortul și am cântat prin orașe ca să ne strângem bani de înghețată. Momente minunate care nu puteau decât să mă facă să vreau să călătoresc și mai departe. Așa că am decis să mă duc în Danemarca pentru voluntariat…cum altfel decât pe bicicletă?

    Și iac-așa am încălecat pe șa pe la jumătatea lui iulie, cu mult mai multe bagaje decât aș fi avut nevoie, dar hotărâtă să fac asta. Am fost cu blablacar până la Budapesta, unde deja a trebuit să îmi repar bicicleta. Pentru că era singura pe care o aveam, o bicicletă cam de o vârstă cu mine, cumpărată cu vreo 200 de lei second-hand din Cluj acum vreo 4 ani. Apoi cu flixbus până la Viena, de unde am început să pedalez singură. Am trecut prin Slovacia, Cehia, apoi tot spre nord prin Germania și am traversat cu feribotul de la Rostock până la Gedser în Danemarca, și am pedalat până în Copenhaga. Șase săptămâni în total, vreo 1500 km și nenumărați prieteni noi pe parcurs. Când ești pe bicicletă nu mai contează de unde ești, bicicleta joacă deja rolul de pașaport pentru tine și oamenii sunt mult mai deschiși și mai curioși să te cunoască. Am stat cu couchsurfing și warmshowers, două platforme online prin intermediul cărora poți fi găzduit gratis în casele oamenilor, pe o canapea sau într-o cameră extra sau cu cortul în grădină. În orice caz, oameni care te așteaptă cu inima și brațele deschise să le povestești de unde vii și cum de te-a lăsat mama să pleci singură cu bicicleta prin lume. Le tot făceam origami pentru a le răsplăti ospitalitatea, hârtia fiind destul de ușoară pentru bagajele mele. N-a fost mereu ușor, am avut și zile cu ploaie și zile când simțeam că nu mai pot, vântul bătea să mă dărâme și credeam că n-o să ajung. Dar până la urmă treceau toate și reușeam să ajung. Deși pedalam singură în timpul zilei, seara cunoșteam oameni noi și vedeam cum trăiesc, unii cu copii, unii fără, unii singuri, studenți, bunici, mame, tați, artiști, profesori, ingineri. Totdeauna interesant și neașteptat. Și totdeauna ceva nou de învățat. Era ca și cum trăiam într-o nouă familie în fiecare seară. Erau și locuri de unde n-aș mai fi plecat, erau și familii unde copiii făceau o zarvă de abia îți auzeai gândurile. O provocare tot timpul, să te adaptezi modului lor de viață și să le arăți și cum trăiești tu.

    Și astfel am ajuns într-un final la școala din Danemarca, efterskole după cum sunt ele numite. Este un sistem de școli opționale unde elevi de 15-16 ani pot merge pentru un an, înainte de cei 3 ani de liceu. Sunt școli cu internat unde poți studia orice pasiuni ai avea, de la sport și muzică, la teatru, limbi străine, ceramică, dans și multe altele. Școala unde am fost eu este de studii interculturale, limbi străine și călătorii. Ajutam la orele de engleză, de japoneză, Global Citizenship, artă, dar și la bucătărie și cu activitățile de seară și ce alte proiecte mai aveau. Și am avut și ocazia să merg cu elevii și încă doi profesori în Japonia în excursia cu clasa.

    A fost un an în care am văzut cum e să lucrezi într-o școală, mi-am făcut prieteni printre elevi și profesori și ceilalți voluntari cu care am împărțit această experiență, am învățat despre cultura și limba daneză, am petrecut Anul Nou în stil danez și vacanța de Paști pe plajă. Locuiam și luam masa la școală alături de ceilalți elevi, și am vizitat și școlile unde erau ceilalți voluntari. Am învățat daneza cu una dintre eleve, citeam și traduceam împreună Micul Prinț, iar în schimb eu o ajutam cu japoneza. Când ești voluntar investești altfel în timpul tău, ești mai deschis să experimentezi și să înveți, și în același timp mai liber să pui în practică tot felul de idei. Iar o școală e locul perfect unde poți testa proiecte și lucruri noi, atât împreună cu elevii, adaptându-te la interesele lor, cât și de unul singur, învățând o nouă limbă, poate un instrument muzical, poate un nou hobby. A fost un an plin de peripeții, de noi aventuri, dar și de provocări, un an de amintiri frumoase și de obstacole depășite. Și dacă aș mai putea, aș mai tot pleca cu proiecte din astea de voluntariat. Dar ce sigur pot face, e să recomand tuturor să nu lase o șansă ca asta să treacă!

    Iar înapoi spre casă…se putea altfel decât pe bicicletă? Aceeași bicicletă, o Ana cu ceva mai multă experiență. Bine, dar asta nu înseamnă că nu aveam din nou prea mult bagaj, și că nu m-am și rătăcit de câteva ori. Dar și astea fac parte din aventură și înveți să te descurci cu toate. Dar nu m-am întors pe același drum, ci prin Germania, Belgia, Franța, Elveția, Austria, Slovacia, Ungaria…și acasă. Am plecat tot pe la mijloc de iulie, dar drumul a durat doua luni și ceva, vreo 3000 km în total. Din nou provocări, dar și recompense. Locuri de neuitat, oameni de neuitat. Am stat tot prin casele oamenilor, la studenți într-un apartament vraiște, familii cu copii care nu vorbeau engleză, dar erau nerăbdători să îți arate toate jucăriile, hăinuțele și fotografiile de familie, la bunici, la olari, la un fierar, la pictori, la profi de sport, de mate, la doctori, arhitecți, alți bicicliști, am vorbit în engleză, în franceză, prin semne și desene sau fără vorbe. Unii m-au inspirat prin modul lor de a vedea viața, cu alții poate nu eram eu întru totul de acord. Am vizitat și prieteni mai vechi pe care a fost o plăcere să îi revăd. Din nou am făcut origami pentru gazde și am continuat să scriu și să pictez în jurnalul de călătorie început anul trecut. Orașe minunate, coasta Atlanticului, păduri pline de gâze, câmpuri cu flori, soare, ploaie, vânt… Dealuri de urcat care te lăsau fără aer, dar care promiteau priveliști de poveste și o binemeritată coborâre. Libertate să pedalezi cât de repede vrei, să îți planifici cum vrei traseul, să stai o zi întreagă căutând scoici pe plajă dacă voiai. O aventură care îți confirmă, cu fiecare zi care trece, că oameni buni sunt peste tot, bucuroși să te cunoască și să te ajute. Și din care înveți să fii mai umil, mai înțelegător și recunoscător pentru bunătatea pe care o întâmpini la fiecare pas. Și să vrei să ajuți și tu cum poți la rândul tău. Și, de asemenea, înveți și că n-ai nevoie de atâtea lucruri, gânduri și griji, că bagajul care chiar îți e necesar încape lejer în două genți pe bicicletă…și și cel emoțional se mai împuținează cu fiecare pedală.

    Și uite-așa am ajuns din nou la Budapesta, unde a trebuit să duc iar bicicleta la reparat, cu mai multe probleme de data asta, dar bucuroasă că totuși m-a adus cu bine până la capăt. La capătul de anul ăsta, pentru că aventura n-o să se termine aici, mai am destule locuri de explorat în lumea asta largă.

    Ș-am încălecat pe-o șa…

    Ana Maria Răducan

  • Despre anul meu de EVS

    Despre anul meu de EVS

    Aflându-mă aici, în fața documentului alb, mă întrebam cum aș putea vreodată să exprim în cuvinte ce a însemnat EVS sau Serviciul European de Voluntariat pentru mine- o experiență UNICĂ pentru fiecare în parte. Așadar, cititorule, îmi voi da toată silința ca acum, la aproape câteva luni de la încheierea proiectului, să surprind cât mai bine ce s-a întâmplat pe parcursul acelui an pe care l-am petrecut în Polonia. Iar la final, voi fi fericită dacă am reușit să te fac măcar curios, dacă nu chiar interesat să-ți creezi propriile tale amintiri și întâmplări EVS.

    (more…)
  • Ajutându-i pe ceilalți te ajuți pe tine! – Testimonial Andrei Abrudan

    Ajutându-i pe ceilalți te ajuți pe tine! – Testimonial Andrei Abrudan

    [column size=”1-2″ last=”0″ style=”0″]Salut, ma numesc Andrei Abrudan si sunt chirurg intern. Imi folosesc cunostintele si pregatirea medicala pentru a voluntaria in diverse colturi ale lumii. Cred ca medicii pot face si mai mult bine atunci cand nu se rezuma doar la a lucra intr-un spital si la a face “multi” bani. Voluntariatul international mie mi-a oferit mai mult decat mi-am putut imagina – mi-a dat ocazia sa profesez si sa calatoresc in acelasi timp.[/column]

    [column size=”1-2″ last=”1″ style=”0″]Hello, my name is Andrei Abrudan and I’m an intern surgeon. I use my medical training and knowledge in different corners of the world as an international volunteer. As doctors we can do more than just work in a hospital and make “a lot” of money; for me this job gave me more than I can imagine. I can do what I like and travel in the same time.[/column]

    (more…)