In perioada iulie – septembrie 2015, Pro Vobis ofera servicii de training si consultanta pentru dezvoltarea de programe de voluntariat in ariile protejate, in cadrul proiectului „Implica-te! E natural sa fii voluntar!”, implementat de ProPark Fundatia pentru Arii Protejate impreună cu Federatia Coalitia 2000 si Asociatia Administratorilor de Arii Naturale Protejate.
Proiectul propune solutii pentru stimularea cetateniei active prin actiuni de voluntariat pentru protectia naturii. Proiectul va creste capacitatea administratorilor ariilor protejate de a crea programe de voluntariat in sprijinul protectiei naturii. In cadrul proiectului se va elabora un studiu in ariile protejate din Romania despre implicarea activa a cetatenilor in actiuni de voluntariat in domeniul protectiei naturii, care va sta la baza organizarii a a doua sesiuni de instruire pentru dezvoltarea de competente privind managementul voluntarilor pentru protectia naturii. Participantii la curs vor realiza un program de voluntariat care va fi finalizat dupa analizarea nevoilor existente in aria protejata. Dupa finalizarea acestor programe, se vor selecta 10 propuneri de activitati in ariile protejate, care vor fi finantate prin proiectul „ Implica-te! E NATURAL sa fii voluntar”.
Implica-te! E natural sa fii voluntar! este implementat de ProPark Fundatia pentru Arii Protejate impreuna cu Federatia Coalitia 2000 si Asociatia Administratorilor de Arii Naturale Protejate. Proiectul are un buget de 38.800 de euro, dintre care 34.985 reprezinta contributia granturilor SEE 2009-2014, din cadrul programului Fondului ONG in Romania. Mai multe detalii despre proiect sunt disponibile la www.propark.ro.