Alexandra Ghit este voluntara in cadrul proiectului „Europe, shipbuilding and children in Redon, France”, de la inceputul lunii februarie 2016, proiect implementat de Pro Vobis in parteneriat cu MAPAR Redon si finantat prin programul Erasmus+.

Mai jos veti regasi povestea ei de pana acum si felul in care acest stagiu european de voluntariat si-a pus amprenta asupra ei, activitatilor, gandurilor si planurilor ei de viitor.

In Redon, un oras de 10.000 de locuitori din peninsula franceza Bretagne, nu ai cum sa uiti ca esti langa ocean : vremea se schimba de cateva ori pe zi si ‘crachin-ul’, ploaia proprie Bretagniei, o ploaie fina si rece care ramane in aer sau ti se lipeste de fata, iti garanteaza des un drum spre casa zgribulit . Acum, la venirea toamnei, vantul  sufla frunze uscate intr-una din cele doua sali ale Musée de la Batellerie de l’Ouest- Muzeul Cailor Navigabile ale Vestului, organizatia unde sunt voluntara de aproape opt  luni. Originea si traseul frunzelor raman un mister. Se rostogolesc cumva de prin Cartierul Portului pana pe chei, pe scari si apoi in interiorul uzinei de echipament agricol reconvertite in muzeul unde lucrez. In Redon se fabrica inca brichetele si pixurile « Bic ».

Redon e un mic port de interior, pe un canal de apa dulce. Este la o ora de Atlantic, o ora de Rennes si o ora de Nantes. Suficient de departe de agolmerari incat sa produca experienta de oras mic in esenta. In Redon suntem zece SVE (adica voluntari EVS) care lucreaza in cate o asociatie diferita; asiguram un fel de cota de diversitate a accentelor  si greselilor de limba franceza . Glumim cu voluntara din Turcia ca viata in Redon e ca in Sims: scopul jocului este sa ai o viata ultra-functionala.  Venind din energia tensionata a unor orase ca Istanbul si Bucuresti, grija locala pentru gradini si aniversari ne induce un fel de neliniste amuzata.

La muzeu vand bilete, am facut ateliere de vara pentru copii,  construiesc un site si ocazional fac exercitii de gramatica franceza. Un soi de palarie de paie in locul pelerinei academice pe care o aveam inainte, s-ar putea spune, daca n-am sti ca vara se munceste la fel de mult ca iarna. Atelierele pentru copii au devenit un prilej de a explora tema diviziunii muncii in familie prin lentila istoriei navigatiei pe canale : vapoarele care au transportat marfuri de-a lungul canalului Nantes-Brest din 1854 pana in 1986 erau detinute de cate o familie care locuia si lucra la bord. Fotografiile de familie donate de marinarii si marinarele de apa dulce au servit ca « surse » de analizat si manipulat in ateliere de pictura si colaj. Galeria digitala pe care trebuie sa o includ in site ma determina sa invat mai multe despre ceea ce se numeste mai nou « digital humanities » – foarte simplu spus, crearea unor platforme digitale pentru documente si opere de arta. Ca urmare a intermedierii lui Charlie, autointitulatul « (i)Responsabil de Muzeu », voi sustine o prezentare despre relatii de gen si activism feminist in Romania post-socialista- o tema legata de studiile mele formale- in cadrul unei intalniri regionale a centrelor de informare si consiliere pentru drepturile femeilor din  Franta. Am si pelerina si palarie cum ar veni.

 Printre altele, am vrut sa fiu EVS pentru a intelege tranzitia sau intersectiile posibile dintre mediul academic si invatamantul non-formal. Ma intereseaza de ceva vreme educatia populara si istoria publica (cea din manuale si muzee) care nu indeamna la nationalism. Serviciul European de Voluntariat a fost initiat tocmai pornind de la practici educationale non-formale si antiautoritare cu o lunga traditie in Franta si Germania, ca un program mult mai deschis si accesibil decat Erasmus si Leonardo, cele din urma axate pe invatare formala si incluziune pe piata muncii. Am intrebat-o pe una din formatoarele SVE franceze daca nu considera ca structura programului ar trebui sa ofere calificari formale ca urmare a recunoasterii oficiale, ca acum majoritatea aplicantilor SVE de peste 25 de ani fug de lipsa de slujbe din Italia, Spania si Portugalia (in special)- incidental, voluntariatul serveste la mascarea ratelor somajului tinerilor din sudul UE. Aceasta mi-a raspuns destul de protectiv ca programul este singura initiativa europeana care ia in serios educatia non-formala si care permite accesul unei categorii extrem de largi de tineri la mobilitate din si in interiorul UE. Desigur, adevarul opozitiei dintre formal si non-formal e ceva mai complicat, viziunea educatiei non-formale in Europa fiind acum colonizata de tehnici de management, spre exemplu.

In Redon politica e o chestie care bantuie mai mult decat exista. Din primavara pana recent s-au organizat peste tot in Franta proteste impotriva modificarii Codului Muncii. Protestarii includ extrem de multi liceeni si studenti mobilizati impotriva unui viitor precarizat. Profesorul de franceza ne-a impartit o fisa care detaliaza diferentele de strategie intre principalele sindicate franceze, un fel de modul de « Cultura si Civilizatie » adus la zi. In Rennes, dupa zile de protest, bancile au placaje in loc de vitrine. Odata cu interzicerea « burkini » din vara asta francezii insista zgomotos asupra laicité– principiul secularismului public. In oraselul breton insa e in general liniste, lumea voteaza in ultimii ani candidati de centru-dreapta. Zilele trecute, am vazut in fereastra unei case din centrul medieval o sinistra fotografie decupata a fetei recentului anuntat re-candidat Nicolas Sarkozy, cu gauri in loc de ochi. Cineva se pregateste intens pentru vreun bal mascat…sau poate pentru alegeri. Pe mine si pe voluntara turca ne pufneste rasul : Redon, Level 12.

A te razgandi, a te deghiza, a face stanga-mprejur, a refuza proiectele mamut  pare sa fie privilegiul fragil al cetatenilor din vechea UE si motiv de frisoane stresate pentru cei din mult mai saraca Europa aspiranta. Si totusi, din iarna pana in toamna, de sub borul unei alte meserii, am putut sa analizez si in cele din urma sa imi reconfirm prioritatile pentru urmatorii ani. Indiferent de cat de carnavalesca poate sa para viata semi-rurala franceza atunci cand vii din Europa de Est, this is no « second life ». Intre  a invata franceza, ucenicia in muzeu, practica pedagogica si destul de multe complicatii interculturale, cele noua luni in Franta se dovedesc a fi mai mult decat o paranteza non-formala in cursul unor preocupari mai serioase.Pe de alta parte, lumea e extrem de in priza impotriva construirii unui nou aeroport langa Nantes. Cauza anti-aeroport (si militantismul de peste un deceniu) sunt inrudite cu Rosia Montana de la noi. Aria planificatului aeroport e locuita de mai multi ani de protestatari si mici agricultori din zona : spatiul cu iurte si cabane in copaci al aproape miticului « ZAD ». Si aici si in comunele de primprejur, abtibildele galbene cu « Aeroport Non » sunt frecvente pe parbrizele masinilor. Sprijinul pentru actuala cauza celebra a stangii franceze vine pana si din partea unei profesoare care il admira pe Trump.  Abtibildul meu preferat, « Le ZAD est partout »-«  ZAD-ul este pretutindeni », e lipit pe stalpul unui semafor.  Il suspectez de vandalism pe colegul de casa care a ales sa locuiasca in ZAD, in camp si fara curent, aproape doi ani, inainte de a se muta in Redon si a deveni bucatar si parinte.

Pentru mine, si poate e un caz foarte putin relevant,  programul EVS ramane copilul teribil al finantarilor UE pentru ca inca permite cautarile fara indici de performanta, cu final deschis. EVS se deosebeste astfel de marea majoritate a programelor UE si de agasantul Pokemon Go care a plasat, suspectam cu Charlie, coordonatorul muzeului, un lucru invizibil pe chei, judecand dupa adolescentii care franeaza victoriosi bicicletele in fata muzeului dar nu vor sa intre…