In 12 iunie 2017, Pro Vobis si-a sarbatorit aniversarea de 25 de ani. Un sfert de veac, cum ne-au spus unii, cu uimire aproape!
25 de ani de cand aceasta organizatie a luat viata, pentru a sprijini comunitati si oameni in nevoie. La inceput la Cluj, cu servicii sociale, raspunzand nevoilor anilor 90 din comunitatea locala. Apoi cu si pentru voluntari, mai devenind primul centru de voluntariat din Romania. Pe urma la nivel regional, pentru organizatiile care lucrau, inca timid, cu voluntari. Ca dupa ani sa ajunga sa lucreze la nivel national, centru de resurse pentru miscarea de voluntariat, luptand pentru dezvoltarea si consolidarea acesteia in Romania si nu numai.
Am sarbatorit in 12 iunie cresterea acestei organizatii, reusitele ei, perioadele tumultoase depasite, dar mai ales cresterea sectorului pe care il deserveste, a miscarii de voluntariat atat de dragi noua si atat de importanta pentru societatea noastra.
S-au perindat zeci de oameni in echipele Pro Vobis in acesti ani, peste 35! Desi diferiti, cu stiluri de lucru diferite, cu strategii diferite, angajatii Pro Vobis au si au avut un lucru in comun: PASIUNEA pentru voluntariat! Si aceasta s-a vazut si s-a simtit in felul in care vorbesc despre voluntari, despre cum e sa lucrezi cu ei, despre ce ar trebui sa faci (organizational vorbind) mai bine, mai structurat sau mai cu suflet, ca EI sa fie mai fericiti si programele tale de voluntariat mai eficiente. Fie ca au facut training, consultanta, ca au organizat evenimente pentru voluntari, ca au recrutat voluntari pentru alte organizatii, ca au pus reflectorul asupra muncii voluntarilor, ca au creat materiale, manuale, resurse despre voluntariat, ca au semnalat atunci cand principiile voluntariatului nu au fost respectate, ca au creat structuri care sa sustina miscarea de voluntariat, ca au conceput materiale prin care sa transmita cat mai bine importanta voluntariatului, ca au tinut prezentari, ateliere, discursuri inspirationale, toti angajatii Pro Vobis au „respirat” voluntariat, au crezut cu tarie in el, au stiut cum sa transmita microbul si altora, „au mancat voluntariat pe paine”, cum ne place sa spunem.
Mai mult decat atat, voluntariatul a crescut datorita fiecarei organizatii, mari sau mici, care si-a deschis portile catre voluntari, care a inteles nevoia de formare a oamenilor care coordoneaza voluntarii, care a investit in programele de voluntariat si in echipele lor de voluntari, in aprecierea interna si externa a eforturilor voluntarilor si care au pus astfel si ele umarul la cresterea calitatii miscarii de voluntariat.
In timp ce la Cluj, echipa Pro Vobis alaturi de alte 22 de organizatii prietene, celebra in 12 iunie realizarile acestor 25 de ani si rememora istoria miscarii de voluntariat din Romania prin momentele cheie in care si Pro Vobis a avut un rol, la Bucuresti multi alti colegi ai sectorului de voluntariat sarbatoreau 15 ani ai Galei pentru Societatea Civila, multumind tuturor celor care au constuit an de an, zi de zi si proiect de proiect ceea ce este astazi societatea civila din Romania.
Toate acestea vorbesc despre uriasa putere a lui “Impreuna”. Noi toti am crescut voluntariatul, umar la umar, in toti acesti ani. Cu siguranta, voluntariatul in Romania nu mai este ce era acum 25 de ani, sau acum 15 ani, sau nici macar acum 5 ani! Bucuria si mandria noastra este ca aceasta schimbare si crestere a avut loc datorita colaborarii dintre noi, datorita rolului asumat de fiecare organizatie si voluntar in parte, ca rotita in acest proces al schimbarii, pas cu pas.
Noi, cei care lucram zi de zi pentru aceasta crestere si „mancam voluntariat pe paine” sau „respiram voluntariat”, resimtim cel mai bine evolutia uriasa si cunoastem in acelasi timp fisurile inca ramase si tot ce se asterne inaintea noastra, tot ce am mai avea de imbunatatit si crescut. Si continuam!
Le MULTUMIM tuturor celor care au crezut in aceasta cauza, care s-au alaturat acestei misiuni, care au sprijinit-o prin propriile resurse si au adus Pro Vobis pana aici, azi: de la echipele de angajati ale organizatiei din toate timpurile, la miile de voluntari din Cluj si din tara, la membrii consiliilor noastre directoare, autoritatile publice si colegii din ONG-uri, la finantatorii care si-au asumat sprijinirea dezvoltarii voluntariatului si a participarii publice, dar si la proprietarii ingaduitori cu chiria si familiile angajatilor care au dovedit rabdare si chiar au sprijinit financiar organizatia in punctele de cotitura, profesionistii cu experienta in dezvoltarea societatii civile, care au oferit sfaturi in momentele cheie, si pana la toate structurile mari si mici care au inteles cat este de util sa lucreze cu voluntari, ce schimbare uriasa poate sa aduca asta in mediul de langa ei si ce inestimabila valoare creeaza voluntariatul pentru fiecare cetatean.
E o onoare pentru noi doua sa fim cele care au prilejul marcarii unui moment atat de special pentru Pro Vobis si pentru toate organizatiile care de-a lungul anilor ne-au fost alaturi. Resimtim responsabilitatea continuarii acestei munci uriase a tuturor celor care au fost aici inaintea noastra, va chemam alaturi de noi si suntem mandre sa fim parte a acestei povesti si sa putem spune, sus si tare: „Crestem voluntariatul. IMPREUNA!”
La multi ani Pro Vobis!
Corina Pintea si Diana Bere