Captain Culture – Creativity in Intercultural Learning a fost un curs de formare organizat in 28 octombrie – 4 noiembrie 2012 in Suedia, in cadrul unui proiect 4.3 Tineret în Actiune, in care Pro Vobis a fost partener si a avut posibilitatea de a trimite 4 participanti. Alaturi de cei 4 tineri romani au mai fost prezenti alti 24 de tineri din Suedia, Italia, Slovenia, Polonia si Cipru. Tematica acestui curs a fost legata de invatarea interculturala si abordarile alternative ale acesteia, cu
scopul de a intelege si apoi a utiliza diversitatea culturala ca instrument de descoperire a identitatii, integrand-o in munca de tineret. In urma participarii la CapCulture, cei 4 participanti romani isi exprima impresiile:
Monica Cornoiu (Ramnicu Valcea):
“Pentru mine, trainingul din Akersberga a fost o experienta extraordinara de dezvoltare personala si profesionala. Multiculturalitatea, cunoasterea celorlalti participanti, din Portugalia, Polonia, Slovenia, Suedia, Italia, Cipru, Romania reprezinta, dupa parerea mea, cel mai eficient mod de invatare.. Trainingul a fost conform asteptarilor mele, mi-a placut echipa de traineri(multiculturala) – acestia fiind entuziasti, pregatiti, empatici. De asemenea, participantii cred ca au fost foarte bine selectati, deoarece am fost o echipa, diferiti dar in acelasi timp foarte asemanatori. Prin intermediul trainingului am invatat foarte multe despre interculturalitate, despre cum putem sa o folosim in beneficiul fiecarui participant, despre metode de educatie non-formala si proiecte de tineret; Mi-am facut prieteni, am schimbat idei si metode, am construit idei de proiecte pe care dorim sa le implementam impreuna.“
Dumitrescu-Petrica Vlad (Sibiu):
“Training-ul Captain Culture(Suedia) a insemnat pentru mine ceea ce mi s-a spus ca o sa fie si ceea ce mi-am propus sa devina cand am acceptat invitatia. Din punct de vedere al invatarii a fost un proces complex, intensiv, pe cat de solicitant pe atat de plin de semnificatie, cu o suma de activitati gandite si implementate sa fie trecute prin filtrul personal, sa miste intern si extern, sa trezeasca cultura personala in contextul culturii europene, sa destepte particularitatea individuala si totodata sa faciliteze intalnirea cu similaritatea in gandire, in dorinte, in fapte, odata cu intampinarea diferentelor de atitudine, gesturi sau limbaj ale celorlalti. Trairile avute pe perioada acestor cateva zile au fost destul de puternice avand in vedere rigurozitatea si pregatirea trainerilor, experienta anterioara a participantilor dar si abilitatea tuturor de-a asimila si transforma imediat informatia in practica. SUnt foarte multumit de grupul alaturi de care am avut ocazia sa invat anumite aspecte esentiale legate de cine sunt, ce sunt, ce fac, de ce fac, totul plecand de la izvoare social-culturale
(Portugalia, Polonia, Slovenia, Suedia, Italia, Cipru, Suedia si Romania). Cred ca multe din uneltele invatate si intelese in substratul facerii lor mi-au deschis si mai mult ochiul intern si mi-au sadit niste intrebari, niste raspunsuri pe care urmeaza sa le pun in aplicare, sa le perpetuez sau sa le reevaluaz dintr-o perspectiva noua in proiectele de tineret pe care le-am planuit pentru perioada urmatoare.”
Oana Nicula (Baia Mare):
”Am plecat cu entuziasm din Romania si asa am ramas pana la finalul trainingului…Experienta de care am avut parte in Suedia la Captain Culture a fost cea mai roditoare din anul 2012. Am descoperit ca avem perceptii diferite despre cultura, dar fiecare participant din Italia, Polonia, Portugalia, Slovenia, Suedia, Cipru, Suedia si noi cei din Romania am avut dorinta de a sterge orice stereotip format despre tarile participante, prin activitatile si discutiile pe care le-am avut chiar si in afara cursului. Am avut activitati prin care am demonstrat ca indiferent ce natie suntem, daca “ne tinem de mana” ajungem la acelasi rezultat. Activitatile pregatite de traineri au fost inovative, cu o doza mare de energie , puse uneori pe un fundal ilariant, tocmai pentru a nu ne plictisi si pentru a ne mentine mereu interesati indiferent daca participam activ sau pasiv. A fost un program incarcat, dar foarte bine structurat, iar eu am invatat multe din aceasta super-experienta. Am primit raspunsuri la intrebarile formate deja de cand calatoream prin alte tari, dar nu am avut ocazia sa intru in contact cu cetatenii. Si daca cineva ma va intreba daca se poate sa te imprietenesti sau sa colaborezi cu oameni care au o cultura diferita, perceptii si viziuni diferite, am sa raspund ca se poate cu siguranta. Multumesc CapCulture.”
Ilona Chiriac (Bucuresti):
„Captain Culture a fost cum speram sa fie: prietenos, inteligent, open-minded si eficient. Consider ca locatia trainingului a fost foarte bine aleasa, in mijlocul naturii ne-am putut concentra asupra procesului de invatare, fiind deschisi catre colaborare si acceptand astfel toate provocarile.
Desi programul de pregatire a fost intens si riguros organizat (s-a mers pas cu pas catre rezultatul final) nu am simtit tensiunea sau oboseala aferenta.Pentru ca am avut obiective comune dar in acelasi timp proveneam din culturi diferite, activitatile au fost bine primite de toti membrii grupului. Trainerii au format o echipa unitara, fiecare avand o pregatire si un stil diferit, astfel am putut accesa mai multe perspective de implementare a activitatilor.
Am invatat sa folosim in mod eficient metode de educatie non-formala, sa creem noi tool-uri si sa adaptam tool-urile existente scopulului propus de noi. Datorita activitatilor am descoperit ca, indiferent de cultura ce o avem la baza formarii personale, putem creea o echipa eficienta.
Participantii au fost foarte bine alesi, diferenta de pregatire, de varsta si de identitate a dus la atingerea targetului – deschiderea barierelor catre interculturalitate si creatie. Toti au fost dornici de invatare, iar interactiunea noastra a dus la stergerea prejudecatilor ce le aveam despre anumite societati.
Ma bucur ca am trait aceasta experienta alturi de participantii din Cipru, Italia, Portugalia, Polonia, Romania, Slovenia si Suedia.”